Despre carte: 2011 / Paul Cezanne a trebuit să aștepte mai mult decât toți colegii săi artiști pentru recunoaștere, an de an trimite fără succes tablouri la Salonul oficial, suportă criticile, apără dreptul de a fi tu însuți. Fiu al unui bancher avar, a fost forțat să existe într-o sărăcie extremă cu o indemnizație slabă și timp de mulți ani i-a fost teamă să recunoască tatălui său că are o soție și un fiu și, după ce a primit o moștenire mare, nu s-a trădat singur. . Mereu copleșit și zdruncinat, în haine ponosite, trăia ca un reclus, ura când oamenii îl atingeau, reușea să-i întoarcă pe toată lumea împotriva lui și părea să se simtă bine doar spunând lucruri urâte altora. Dacă nu reușește să transmită esența a ceea ce era înfățișat pe pânză, mârâia ca un animal, rupea pensulele și rupea pânzele neterminate și le putea arunca pe stradă pentru a se uda în ploaie și a se estompa la soare. Încă din copilărie, Cezanne a fost prieten cu compatriotul său Emile Zola și l-a portretizat în romanul „Creativitate” ca un psihopat și un perdant total. Mare povestitor de adevăr, s-a despărțit neplăcut de prieteni, a neglijat dragostea și a mers cu încăpățânare înainte pe drumul ales odată pentru totdeauna: știa că creează un nou tablou. Cu loviturile de pensulă, Cézanne părea să îngroașe spațiul, să-l îndoaie în peisaje și să deschidă noi orizonturi pentru pictura de avangardă Publicația a fost susținută de Ministerul Culturii din Franța (Centrul Național pentru Carte) Ouvrage publiè avec l`aide. du Ministère français charge de la Culture - Centre national du livre Traducere Publicat de: Bernard Fauconnier Cèzanne Gallimard, 2006